Viata e ceea ce ni se intampla in timp de ne facem planuri!

Ma vad in fata unei scene, cu multi actori cu roluri complexe iar eu sunt regizorul ce a pierdut scenariul, trebuie sa pun piesa in scena...DIN NOU, dar cum sa fac asta, am fost si eu un actor, unul grabit care dupa ce si a incheiat rolul a ramas in spatele cortinei. Cum sa fiu acum in situatia de a pune totul in miscare? E greu... Imi e teama ca ar fi prea mult pentru mine, imi e teama sa raman iar in spatele cortinei , eu si scenariile complicate dupa care imi ghidez viata... Pana atunci zambesc, trag un fum adanc ...ma ajuta sa imi pastrez capul pe umeri si ideile ascunse bine...

 ...si da, inca o data cred cu tarie ca "Viata e ceea ce ni se intampla in timp de ne facem planuri!"

Citat din alt blog... Scrisoare catre mine,cea care am fost odata...

Imi pare rau ca lucrurile nu au iesit asa cum ti-ai imaginat. Unele, s-au intamplat de un milion de ori mai bine. Altele, cum se putea mai rau. Imi pare rau ca nu ai intotdeauna curajul sa spui ca suferi. Ma bucur totusi enorm ca nu o faci. Mi-ar fi placut sa crezi in continuare in jumatati si in suflete pereche. In adormit in sunetul unei respiratii greoaie si in trezirea alaturi de doi ochi caprui. Mi-ar fi placut sa crezi ca ai nevoie doar de un suflet alaturi. De fapt, ai nevoie de mai mult. Ma gandesc cu groaza cat de cinica voi ajunge saptamana viitoare. Ma ingrozeste si mai tare gandul ca peste un an voi fi si mai rau. Apoi din ce in ce mai rau. Pana intr-o zi cand o sa ma trezesc obosita de cinism si replici zeflemiste....asa cum altii  mi au sabotat mie linistea... 



Pana atunci... te-am iubit, fraiere,asa cum iubesti "just once in a life time"...! Dar nu ai sa stii niciodata cat si cum si stii de ce ? Pentru ca nu te am iubit cum ti ai dorit tu , te am iubit in felul meu , dar cu tot sufletul! 

Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le avem, ci in momente care ne taie rasuflarea!

Aceleasi griji, aceeasi nevoie de a iesi din monotonia asta care ma ingroapa... Si ce sa fac? Ma gandeam sa traiesc la maxim, dar cum? Sa ma arunc la metrou si sa alerg in fata trenului:)) sau poate sa dau alarme false de bomba si sa stau intr un parc vazand cum este evacuta in graba o cladire de oameni...minte bolnava ce am, dar nu gasesc ceva mai exciting de facut... As asculta aceeasi melodie pana as realiza un mic santz pe hardul meu prea obosit de atate fisiere inutile... l as pune la treaba nu gluma! Imi vin in minte numai versuri fumurii si nu e bine, imi concentrez imaginatia pe altceva insa se eschiveaza si ma aduce tot in fata acelorasi note muzicale... sunete cum ar spune Mitza si Ghici Cine... prea multe sunete rosii ,verzi sau gri ...

Maine iar munca, nu am norocul de a fi bugetar, nici nu imi doresc . In vremuri de criza e de dorit sa muncesti si in week end , sa nu ai timp sa iti numeri griji sau datorii.

Imi doresc atat de multe, incat nu stiu ce primeaza...simt nevoia sa imi descarc sufletul si totusi nu vreau sa impovarez pe nimeni cu atata greutate, va veni si vremea mea de asta sunt sigura si cum nu sunt omul care sa caute  o sa stau , linistita in camera mea de camin asteptand ceva... nu stiu ce , ceva care sa ma scoata din starea asta! 

Dumnezeu intarzie dar niciodata nu uita... imi astept randul, o sa ajunga si la mine!

I`m an angel sent to take your sin...

Zi de vara pana seara...ziua mea libera care se stinge usor si din care nu s a ales mare lucru...Aceleasi fete, idei,zambete si ...fumuri... mereu aceleasi dar care te fac sa inghiti in sec cand iti intinzi gatul prea uscat pentru a mai astepta dupa un fum.

Am prea multe idei si de tema de a nu pierde vreuna constinetizez cand incerc sa tastez ca mainile imi sunt in dilema iar mintea imi e in criza...culmea de idei. De am putea desena intr un mod simplu tot ceea ce exprimam prin gesturi , priviri si atingeri am face atat de multi oameni fericiti doar dandu le parola de acces la acest sistem de decripatare al desenului nostru.

Simt nevoia de un nou inceput, inceput in toate...si incepand cu sfarsitul ! Suna complicata fraza asta insa citita de 2 ori de la stanga la dreapta si o data invers raman in minte 3 cuvinte: simt, inceput, toate... acestea 3 imi raman in minte bolduite de parca s ar fi gravat undeva si agaseaza in mod ostentativ constiinta... procesez acum cuvintele si sper sa iasa mai repede idee de baza din toata nebunia asta care ma umbreste pas cu pas...

E moral sa fii altfel decat altii...

E vineri , vineri devreme... e 1:00 si am facut blogul asta dupa ce am cunoscut un om care m-a determinat indirect sa iau parte de lumea bloggerilor... Nu stiu daca asta e motivul sau doar voiam sa imi scriu undeva gandurile , prea multe, prea grele... parca straine! Mi am  facut blog... ar trebui sa fiu un om fericit ca am invatat ceva nou... 

Am cunoscut un om, pe blog si am zis sa incerc si eu, cam asta e scuza pentru care s a nascut inca un blog intre cele cateva miloane...Imi place mie sa cred ca e el de vina pentru prezenta mea aici insa cred ca aveam nevoie sa imi expun gandurile undeva si nu stiam unde! Am gasit locul, daca imi place nu mai plec de aici;))

In rest decor, cativa prieteni, putini dar buni, esecuri ca tot omul, dar viata e frumoasa pentru ca asa ne o facem... Mi a luat ceva sa inteleg asta... dar vorba aia ,mai bine mai tarziu decat niciodata...