Au trecut 23 de ani din viata pe care mi-au dat-o altii sa o duc mai departe... Au trecut si privesc in urma cu regret, mult regret... Unde imi era gandirea de acum cand aveam nevoie de ea? Unde erau toate ideile de acum si cum m-am lasat tarata prin tot noroiul asta ? Nu e un post in care sa ma plang de viata pe care o am .... E un post de om optimist , apropos de asta pesimistul este un fraier iar optimistul este un fraier fericit, fraiera poate ca sunt....macar sa fiu fercita! Cum ziceam nu ma vait de viata pe care o am insa incerc sa vad partea roz, plina,buna...cum ii spun altii! Am 23 de ani, am parul cret, am un job , aprope ca termin facultatea, ma asteapta poate o viata noua departe de tara asta care nu isi exploateaza resursele, am unde aseza capul , am poate ceea ce multi isi doresc, un ras colorat, am realizat singura aproape tot, am putin timp liber dar il am , am trusa mea de farduri , am cont pe Facebook si o ferma de level 29, am amici multi, am putere inca sa ma consider norocoasa, am de gand sa devin mai buna, mai buna pentru mine si atat... in definitiv pentru cine altcineva sa fiu!?
Astept sa ma urc in avion, sa fiu deasupra tuturor si sa nu ma uit in jos... Astept sa plec mai mult ca oricand... Acum cand imi doresc sa fac ceva cu viata mea departe de Romania , apar oamenii carora candva nu le pasa daca mai respir..."Nu pleca!Ce ai sa faci acolo singura?"RASPUNSUL MEU:Ce am facut si aici 4 ani...SINGURA, am rezistat in fata tututor, cu greu dar am rezistat!... Numar lunile, mai sunt putine.... Numar cu mai multa nerabdare decat isi numara un detinut orele din ultima zi de detentie !
Am uitat ce nu am... Nu am nimic in suflet...DECAT PE L!
