Poezie

Tu pleci şi teatral încerci să plângi,
Şi peste umăr, mă spionezi prin false gene lungi,
Să vezi ce fac, să vezi de plâng, căzând,
Dar mintea mi-e blocată şi lacrimi curg în gând...

Tu pleci, te rog, ia teatrul tot cu tine,
Şi recuzita şi decorul şi cele haine fine,
Şi nu lăsa nimic, nu vreau nici amintiri,
Le strângi pe toate, tu falsa unei mari iubiri...

Tu pleci, ah şi nu uita-n sertare,
Scrisori, fotografii şi melcii de la mare,
Prin ei, eu îţi şopteam în nopţile târzii cu stele multe,
Ecoul mării, un vis, un val şi-un milion de jurăminte...

Tu pleci, rămân, o iarnă laşi în urmă şi în pat,
Statuie la fereastră, privesc şi simt pe buze gust sărat,
Mă amăgesc, sărutul tău din urmă, el să fie ?
Nu... tresar, abia acuma plâng şi lacrimi curg o mie...

Tu ai plecat şi parcă am plecat şi eu,
Era prea trist, insuportabil şi mult prea greu,
Erau prea multe amintiri în toate,
Un aer respirat de tine şi-o grea singurătate...

Şi ai plecat, te-ai risipit, n-ai fost un vis,
Un dulce iad trăit-am, şi-un tragic paradis,
Un act din viaţa noastră teatru, a trecut,
Ne pregătim, în acte separate, şi-o-luăm de l-început....